Cum alegem cel mai bun aspirator

Acasa » Electrocasnice » Aspiratoare » Cum alegem cel mai bun aspirator

Aspiratoarele intra in categoria aparatelor electrocasnice de nelipsit din locuinta. Nu putem mentine o curatenie corespunzatoare doar cu o matura. Multi dintre noi ajung astfel sa aiba 3-4 tipuri de aspiratoare. Noi avem 3 tipuri de aspiratoare, fiecare cu rolul sau si nu, nu suntem neaparat obsedati de curatenie.

Tipuri de aspiratoare si utilitatea lor

Aspirator clasic cu sac sau fara

Acestea sunt cele mai intalnite tipuri de aspiratoare, unele avand sac, altele doar compartiment unde se strange mizeria, urmand sa o aruncam si sa curatam compartimentul ori de cate ori este nevoie. Pretul acestora variaza de la cateva sute de LEI si pot ajunge la cateva mii de LEI. Aceste aspiratoare clasice sunt principalele tipuri de aspiratoare folosite pentru o curatenie temeinica.

Aspiratoarele cu sac sau fara sunt caracterizate de o putere mare de aspirare si durabilitate extinsa. Cele mai bune aspiratoare vin cu fel si fel de accesorii pentru aspirat diferite suprafete, iar forma si greutatea lor difera de la model la model.

Aspirator cu spalare sau cu abur

De cativa ani incoace cererea devine din ce in ce mai mare pentru aspiratoare cu spalare, fiindca sunt niste aparate foarte practice care ne ajuta sa spalam rapid covoarele sau chiar tapiteria canapelelor. Un aspirator bun cu functie de spalare porneste de la un pret de 1000 RON.

Aspiratoare verticale – aspiratoare fara fir

Aspiratoarele verticale sunt folosite, de obicei, pentru intretinerea curateniei prin bucatarie. Acestea sunt foarte usor de folosit, functionea pe baza unui acumulator si au, in general, preturi destul de ridicate. Nu au o autonomie prea mare si nici o putere de aspirare similara aspiratoarelor clasice, dar sunt foarte utile atunci cand avem copii mici sau animale de companie in familie.

Cele mai bune aspiratoare verticale au accesorii detasabile si pot fi folosite ca aspiratoare de mana pentru a fi folosite in diferite circumstante.

Aspiratoare robot

Aceasta este cea mai noua generatie de aspiratoare si se dovedesc a fi de un real ajutor in gospodarie. Sunt ideale pentru intretinerea curateniei in locuinta, dar mai putin bune de folosit cand vine vorba de curatenia generala. Un aspirator robot nu va avea puterea de aspirare a unui aspirator clasic, dar va face o treaba destul de buna cand vine vorba de intetinere. Cu toate acestea, avem prieteni care folosesc doar aspiratorul robot, dar sunt singuri, nu au copii si nu au animale de companie :).

Noi folosim aspiratorul robot o data pe saptamana: Miercuri sau Joi. Iar Sambata facem o curatenie generala cu aspiratorul fara sac. Cele mai bune aspiratoare robot vin si cu functii de spalare a podelei, functie foarte eficienta la modelul Roborock S7 care dispune de un mop cu vibratii si un compartiment etans de eliberare controlata a solutiei de curatare.

tipuri aspiratoare

Cum alegem aspiratorul potrivit? Criterii alegere aspirator:

Tipul aspiratorului

Dupa cum ati vazut mai sus, sunt mai multe tipuri de aspiratoare, fiecare fiind bun in anumite circumstante. Dar noi vom vorbi in continuare in special de alegerea unui aspirator cu/fara sac, fiindca acesta ar trebui sa se regasesca in orice locuinta pentru a se putea asigura un grad de curatenie minim.

Puterea de aspirare

Puterea de aspirare este direct proportionala cu consumul de energie. In general, cu cat un aspirator are un consum mai mare de energie, cu atat are o putere mai mare de aspirare. Un aspirator bun ar trebui sa aiba o putere de aspirare de minim 850 Watti. Cu mici exceptii, puterea de aspirare ar putea varia in cazul aspiratoarelor de la branduri consacrate, astfel unele au putere de aspirare mai mare decat altele care sunt de la firme de o calitate indoielnica, chiar daca consumul de energie este similar.

Accesoriile incluse

Cu cat sunt mai multe accesorii incluse, cu atat mai bine. La accesorii ma refer la perii, capuri de aspirat, coturi, tevi prelungite etc. Tot aici ar intra si consumabilele. Cu cat un aspirator are mai multi saci inclusi sau mai multe filtre/perii de schimb, cu atat mai bine.

Greutatea

Un aspirator usor de manevrat ar trebui sa aiba o geutate si o forma decenta astfel incat sa poata fi usor de manevrat si depozitat. Doar ca atunci cand ne dorim un aspirator cu mai multe functii, cum ar fi si functia de spalare, trebuie sa facem un compromis si sa acceptam o greutate si un volum mai mare.

Sistemul de filtrare

Cele mai bune si mai noi aspiratoare dispun de filtre HEPA. Acestea nu permit prafului sa iasa din aspirator incat sa il inhalam sau sa se depuna pe mobila. Cu toate acestea, pentru o buna filtrare este necesar sa curatam filtrele de praf dupa 2, maxim 3 aspirari.

Lungimea cablului

Desi nu pare un aspect prea important, o lungime corespunzatoare a cablului ne poate asigura un confort suplimentar. Eu, de exemplu, bag cablul in priza in living si de acolo intru in toate camerele cu aspiratorul, fara a mai scoate cablul si a-l introduce iar in priza in fiecare camera. Recomand sa luati un aspirator cu un cablu de alimentare de minim 6 metri.

Conteaza producatorul cand vine vorba de alegerea unui aspirator?

Daca vrem cu adevarat performanta, da, am putea spune ca atunci conteaza producatorul. Cei mai buni producatori de aspiratoare sunt Miele, Dyson, Jimmy si Roborock in cazul aspiratoarelor robot. Cu toate acestea, exista aspiratoare bune si de la branduri care fac produse de calitate medie cand vine vorba de aspiratoare, printre acestea ar fi: Samsung, Bosch, Henry, Karcher etc.

Actualizat la data de 8 martie 2024 de catre Andrei Popescu

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]

Lasă un comentariu